Reading Time: 7 minute

De foarte mult timp îmi doream să merg într-o vacanță de voluntariat. După multe călătorii și experiențe variate, îmi doream să trăiesc experiența unei călătorii prin care să pot contribui activ în viața unor oameni care au nevoie de ajutor. Astfel, am ales să fac voluntariat în Guatemala, o țară din lumea a treia, ieșită la mijlocul anilor ’90 dintr-un război civil de peste 35 de ani, în care s-au pierdut peste 200.000 de vieți. În urma acestui război, o parte din populație încă nu are acces la electricitate, la apă potabilă și la un sistem educațional. Astfel am aflat că există un program în care cu 20.000$ se poate construi o școală din sticle de plastic și împreună cu câțiva prieteni români am reușit să strângem această sumă și am pornit într-o expediție de 10 zile ce avea să ne transforme viața și modul în care o percepem .

Antigua, Guatemala – program de voluntariat pentru construirea unei școli

Am ajuns în Guatemala după un zbor lung. Am fost întâmpinați de un grup de localnici care au organizat acest voluntariat. Nici nu a fost nevoie să ne spună ceva, ne-am uitat în ochii lor semi înlăcrimați care ne transmiteau o recunoștință pură, din suflet, pentru faptul că eram acolo. În aeroport ni s-au alăturat prieteni veniți din toate colțurile lumii pentru această cauză comună. Ne-au transportat cu un microbuz în care răsuna nonstop, pe toate radiourile, Despacito a lui Luis Fonzi, proaspăt lansată și devenită hitul anului, cu atât mai mult într-o țară latină. Nu știam atunci că vom dansa zilnic pe această melodie și că va deveni imnul acelei vacanțe.

Am ajuns in Antigua, orașul care avea să ne găzduiască pe toată perioada expediției, ne-am cazat într-un hotel care arăta decent față de așteptările pe care le aveam, însă evident că ne setasem deja pentru a merge să putem ajuta, nu să ne bucurăm de luxul unui hotel de 5 stele. Cumva stând în acel hotel care arăta ca o casă din mediul rural al României din anii 90′, mi-am amintit de cât de puțin avem nevoie pentru a fi fericiți și că nu este nimic rău în a trăi în lux, însă te poți bucura de viață la fel de mult și fără el. Toată vacanța urma să fie o lecție de viață puternică în jurul acestui principiu. După un scurt duș, având atenționarea scrisă deasupra ușii „Nu consumați apa – nu este potabilă”, am început să ne plimbăm pe străzile din Antigua.

Timpul  stătuse parcă în loc  undeva în perioada medievală. Clădiri vechi, ce te făceau să trăiești o împletitură istorică a civilizației antice mayase (cu rămășițe ale templului și clădiri din acea perioadă) pe de o parte, și colonizarea hispanică cu clădirile ei și aerul nou latin, pe de altă parte. După o lungă zi de explorat , scufundându-ne parcă în tainele istoriei de mii de ani din aceste locuri, am terminat ziua într-un spa creat în mijlocul naturii, de unde este foarte greu să te mai desprinzi.

Antigua, Guatemala – program de voluntariat pentru construirea unei școli

A doua zi am pornit către comuna unde aveam să ajutăm la construcția școlii pentru următoarele 10 zile. Eram cu toții entuziasmați și curioși pentru tot ce urma să se întâmple. Într-o vale care părea proaspăt atinsa de un grup de conquistadori, vedeam în depărtare fundația unei clădiri care urma să devină școală. Pe măsură ce ne apropiam de clădire, am văzut și casele oamenilor și  copiii  aleargând  dinspre străzi către mașină noastră, veseli, cu fețele zâmbitoare și plini de entuziasmul inocent al copilăriei. După scurt timp, valea s-a umplut de sute de copii dornici să ne cunoască, exact ca un stup deschis ce roiește în căutarea polenului din flori. În momentul în care am coborât din mașină , am observat că au format o coloană în intamplinarea noastră, conducându-ne spre locul unde se afla fundația școlii și unde se afla și un grup de adulți , îmbrăcați protocolar și care ne așteaptau ca și cum am fi fost o coloană oficială, dar nu una creată formal, ci una venită din suflet, cu bucurie și recunoștință. Copiii erau îmbrăcați un port național iar fetele aveau flori în mână. Greu de descris în cuvinte emoțiile pe care le-am trăim.  Abia ce ajunsesem în acel loc și deja îl simțeam ca pe un colț de rai cu multă bunătate și puritate sufletească. După „recepția” de primire ni s-a explicat exact ce aveam de făcut pentru următoare zile. Clădirea avea doar fundația din beton, în rest erau munți întregi de peturi de sticlă umplute cu nisip. Se pare că sunt un termoizolant bun și un material care nu îi costă aproape nimic. Ne-am  echipat cu mănuși și entuziasm și am început împreună cu copiii să construim școala.

Antigua, Guatemala- program de voluntariat pentru construirea unei școli

Sunt foarte recunoscător mamei care se uita la telenovele în copilăria mea pentru că astfel realizez că pot percepe 60-70 % din ce vorbesc oamenii în limba spaniolă. Copiii au fost magici, au stat cu noi și ne-au ajutat la construcție . Este fascinant să petreci timp cu ei , te încarcă cu sufletele lor curate și energia pe care o emană. Munca în sine este zilnic destul de intensă de la aranjarea sticlelor într-un anumit fel, suportul cu sârma, la crearea cimentului și aplicarea lui, însă, în acel mediu,  organismul pare că nu simte oboseala fizică pentru că este alimentat în mod continuu de energia sentimentului de contribuție și recunoștință.

Între pauze, prietena mea, Ioana Vasile, care este o dansatoare extraordinară de salsa, m-a învățat diverse mișcări pe melodia mai sus menționată, așa că dansul a devenit modul nostru de reîncărcare în pauze. Aș putea menționa un moment memorabil în care am dansat Despacito pe o schelă la 3 metri înălțime și i-am avut,   ca și audiență, pe toți copiii din sat, fascinați de ceea ce vedeau și de piruetele semi-riscante pe care le practicam pe schelă împreună cu Ioana, iar ulterior am coborât și am creat o coregrafie împreună cu copiii. Sunt momente de prezență intensă în care timpul parcă se dilată.

Zi de zi am trăit senzații noi , experiențe noi. Într-una din zile am invitat doi copii cu mine să îmi arate împrejurimile. Am mers împreună într-o vale parcă desprinsă din filmul Avatar. Îmi amintesc ca am meditat în acel loc încă nealterat de efectele civilizației moderne și am simțit o conexiune atât de intensă cu jungla, cu animalele, cu păsările, cu Mama Pământ…ca un loc rupt din Rai.

Într-una din  ultimele zile am fost duși să vedem rămășițele templelor mayase. Am aflat că piramida Tikal era chiar capitala civilizației maya. Din momentul în care am ajuns  la templu, ne-a  atins energia locului. A fost un mix de emoții. Am avut un ghid care provenea dintr-o descendență necolonizată de civilizație hispanică și vorbea și limba veche maya. Pe măsură ce ne povestea  istoria locului,  devenea apăsătoare energia milioanelor de oameni sacrificați pentru a aduce onoare „zeilor”. Realizezi cât de mult a trebuit să evolueze conștiința umană până în punctul în care suntem astăzi,  până la a ajunge să onorăm viața cu adevărat, dincolo de orice convingere religioasă. Plimbându-ne în jurul templelor, am reușit să participăm la un ritual de rugăciune închinat Mamei Pământ. Cu ochii închiși , fără să înțelegem ce spun , am simțit energia care curge în jurul oamenilor care participă la ritual. Apoi ni s-a povestit cum au ajuns spaniolii și cum practic a fost aproape exterminată o civilizație întreagă sau transformată în sclavi. Nu ai cum să nu reflectezi la modul în care omul a făcut abuz de puterea sa în decursul istoriei și asta te împinge oarecum să conștientizezi cum puterea ar trebui să ne dea o notă în plus de resposabilitate și empatie față de tot ce este viu. De altfel, vedem efectele abuzului de putere de-a lungul istoriei din acele vremuri și până în zilele noastre.

Antigua, Guatemala- program de voluntariat pentru construirea unei școli

Ca să mai schimbăm ritmul, ne-am exersat coregrafia latino și lângă ruinele mayase. Din fericire, și oamenii din jur erau zâmbitori văzându-ne dansând . Nu mă gândeam să dansez vreodată salsa lângă un templu mayas, însă, până la urmă, viața este o înșiruire de trăiri frumoase și un pic de nebunie dă sare și piper existenței noastre și ne ajută să trăim mai intens, atâta timp cât respectăm oamenii din jur și tot ce ne înconjoară.

A venit  și ultima zi.  Am reușit în 10 zile să ridicăm pereții școlii și ni s-a promis că în câteva luni ea va fi gata și dată în folosință primelor clase școlare. Este o mândrie că am putut contribui reprezentând  România la crearea acestei școli. În cinstea noastră, primarul comunei și directoarea școlii au organizat o serbare de despărțire și de mulțumire. Au fost cu toții acolo, reprezentanți ai primăriei, ai școlii, sute de copii și părinți. Ne-au dansat, ne-au cântat, ne-au spus poezii. Au fost  câteva ore intense cu multe trăiri, emoții și lacrimi. Suntem uimiți că am putut contribui atât de mult cu un efort atât de mic din partea noastră și, de fapt, câtă putere avem fiecare dintre noi, de a schimba ceva în bine pe această lume. Cireașa de pe tortul acestei serbări a fost atunci când o prietenă de-a mea i-a  făcut un compliment unei fetițe și i-a spus „Ce cercei frumoși ai!”  Ea, instinctiv și fără nici o ezitare, și – a scos cerceii din urechi oferindu-i  cadou prietenei mele. Ce exemplu de iubire și dăruire necondiționată! Seara am avut o cină doar a noastră, a grupului, împreună cu organizatorii. Fiecare dintre noi am fost emoționați și ne-am  împărtășit experiențele. Am plecat într-o călătorie pentru a dărui, în schimb, cei care au primit cel mai mult am fost chiar noi.

Autor: Răzvan Dincă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here