Reading Time: 3 minute

Primăvara culturală din capitală începe de mâine cu o serie de evenimente inedite. Pagina de Travel vă oferă lista completă a activităților care pot pune Bucureștiul pe lista dumneavoastră de vizite în perioada următoare.

Photo by Adrian Dascal on Unsplash

3 martie Bucureşti – Spectacolul ‘Beginners’ de Tim Crouch, în regia lui Bobi Pricop, va ocupa două zile consecutive, 3 și 4 martie la Sala Atelier a Teatrului Naţional ‘I.L. Caragiale’.
3 martie Bucureşti – Actorului Alexandru Repan,sărbătorește 80 de ani de viață și 50 de ani pe scenă. Publicul și colegii îl vor sărbători la CafeNott, în incinta Teatrului Nottara de la ora 19.00.
3 martie Bucureşti – Ediţia a şaptea a Conferinţelor Bookland. (Teatrul Nottara, ora 9.30)

3 martie Bucureşti – Vernisajul expoziţiei de artă vizuală ‘@rdoare’ a directorului de imagine Mircea Bunescu. (Artoteca BMB, ora 18.00)
3 martie Bucureşti – Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale ‘160 de ani de la inaugurarea Grădinii Botanice ‘Dimitrie Brândză’ a Universităţii din Bucureşti’.

4 martie Bucureşti – Hârtii şi manuscrise vechi, de colecţie, cărţi cu un puternic caracter documentar, ce provin din colecţii prestigioase, sunt puse în vânzare la licitaţia Artmark de la Palatul Cesianu-Racoviţă.
4 martie Bucureşti – Vernisajul expoziţiei fotografice ‘El Camino de Santiago, drumul care a legat Europa’, de Adriana Romanov, eveniment organizat de Ambasada Spaniei şi Institutul Cervantes din Bucureşti, în colaborare cu Asociaţia prietenilor Camino de Santiago. (Institutul Cervantes).
6 martie Bucureşti – Cea de-a 14-a ediţie a atelierului de tehnici de animaţie, care se va desfăşura în perioada 6-28 martie, la Centrul Internaţional de Cercetare şi Educaţie în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic din Bucureşti.
6 martie Bucureşti – ‘Urma’, debutul în lungmetraj al regizorului şi actorului Dorian Boguţă, intră în cinematografele din România din 6 martie, distribuit de Transilvania Film.
6 martie Bucureşti – Opera ‘Cenuşăreasa’, compusă de Gioachino Rossini, este adaptată şi pusă în scenă la Opera Comică pentru Copii de regizorul Cristian Mihăilescu. Avanpremiera va avea loc pe 6 martie, de la ora 18.30, iar premiera pe 7 martie, de la ora 17.00, şi 8 martie, de la ora 11.00. Spectacolul are programate încă patru reprezentaţii în luna martie.
6 martie Bucureşti – Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică ‘I.L. Caragiale’ Bucureşti organizează, la aniversarea a 70 de ani, de vineri până duminică, 6-8 martie, evenimentul ‘Uşi deschise’, în cadrul căruia tinerii vor avea ocazia să participe la o serie de ateliere, workshopuri şi cursuri deschise.
9 martie Bucureşti – Spectacolul ‘Luna’ de Koharu Kisaragi, în regia lui Marcel Ţop, va fi prezentat în premieră oficială la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.
9 martie Bucureşti – Gala ‘Memoria – 30 de ani’, organizată de Fundaţia Culturală Memoria. (Ateneul Român, ora 18.00)
13 martie Bucureşti – Corul Naţional de Cameră ‘Madrigal – Marin Constantin’ organizează o preselecţie naţională pentru artişti lirici (sopran, alto, tenor şi bas)

15 martie Bucureşti – Proiectul cultural ‘Jocurile copilăriei’, adresat copiilor cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani, va fi demarat de Teatrul Evreiesc de Stat începând cu 15 martie. Evenimentele vor fi organizate de două ori pe lună, duminica, în foaierul instituţiei.

20 martie Bucureşti – Festivalul Internaţional de Film Documentar şi Drepturile Omului – One World România, ediţia a 13-a, se va desfăşura în perioada 20-29 martie.
20 martie Bucureşti – Premiera spectacolului ‘Risipitorul de frumuseţi’ susţinut de  maestrul Tudor Gheorghe. (Sala Palatului din Bucureşti)

 24 martie Bucureşti – Cea de a 14-a ediţie a Galei Premiilor Gopo, care va avea loc la Teatrul Naţional din Bucureşti.

25 martie Bucureşti – Concert special al Orchestrei ‘Lăutarii Bucureştiului’, cu titlul ‘Sărbătoare la Zi Mare’. (Sala Palatului, ora 20.00)

31 martie – Concert aniversar al artistului Damian Drăghici, intitulat ‘Mulţumesc #iamgrateful’. (Sala Palatului)

Photo by Nicole Baster on Unsplash

23 aprilie Bucureşti – Jazz in Church Festival, ediţia a VIII-a, va avea loc în perioada 23-26 aprilie, la Biserica Luterană din Bucureşti,
23 aprilie Bucureşti – Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional al Luminii – SpotlightArtişti va avea loc în perioada 23-26 aprilie.

15 mai Bucureşti – Cea de-a şaptea ediţie a Pavilionului de Artă Bucureşti – Art Safari, care se va desfăşura în perioada 15-24 mai.

15 mai Bucureşti – Expoziţia ‘Change’ din cadrul celei de-a VIII-a ediţii a Romanian Design Week 2020, care se va desfăşura în perioada 15-24 mai, va avea loc la Muzeul Naţional de Artă al României.

Vezi și cum se pregătesc autoritățile pentru meciurile Euro 2020.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here